Miting al jurnaliștilor Antena 3 în fața Palatului Cotroceni

Miting al jurnaliștilor Antena 3 în fața Palatului Cotroceni
Publicat: 09/08/2014, 12:50

Realizatorii de la Antena 3 au anunțat că duminică vor merge să protesteze în fața Palatului Cotroceni, începând cu ora 17:00.

„Eu mă duc să mă plimb pe la Cotroceni, pe la ora 5 după-amiaza!… . Este formula care a funcționat exact acum doi ani, când s-au furat 7,4 milioane de voturi și oamenii au ieșit să se plimbe, din păcate nu foarte mulți. Dacă ar fi ieșit suficient de multă lume, Băsescu ar fi fost acum la pușcărie”, a spus Mircea Badea.

„Vin și eu, sunt în concediu!”, a continuat Adrian Ursu. „Noi nu chemăm pe nimeni, dar dacă vor să vină oameni să ne întâlnească, e treaba lor”, a completat Mircea Badea. Și Oana Stancu și Alessandra Stoicescu au spus că vor merge și ele la „întâlnirea băieților”.

Imediat după ce judecătorii au anunțat că Dan Voculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu suspendare, Adrian Ursu, Laura Nureldin și Răzvan Dumitrescu, aflați în studio-ul Antena 3 în direct, au spus toți că aceasta este o sentință nedreaptă. Cum au primit jurnaliștii din studio-ul Antena 3 condamnarea lui Voiculescu și punerea sub sechestru a sediului televiziunii

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Măsură nouă pentru șoferii care au probleme cu legea. A fost deja integrat și funcționează...
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
VIDEO. Iulia Vântur a atras toate privirile la Iifa Awards 2024: "Câtă eleganță emană prin...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Edgar Allan Poe, inventatorul povestirilor americane de groază. Creatorul detectivului care a inspirat mai târziu...